Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Categorie: instantanee

Dariusici cel murdărici și bomboana care a dispărut ca prin minune

Cine spunea că bomboanele Bucuria nu fac minuni? Ei bine, Dariusici v-ar contrazice, și eu la rândul meu. Ieri, imediat după ce am trecut vama la Leușeni, i-am servit pe copii cu ultimele două bomboane. Dariusici, însă, până și-a desfăcut-o, aproape că i se scurgea prin ambalaj. Dar și când a reușit… treizeci de minute n-a spus nimic și-a lins ambalajul. Când mi l-a…

Joaca cu cuburile

Mă uitam de dimineață pe poze și-am constat că există un fel de etape în tipurile de activități pe care le preferă purcelușii mei. De exemplu, în perioada 20-27 martie, mai în fiecare zi s-au jucat cu cuburile, deși nu-mi mai aduc aminte când se jucaseră ultima dată. Nici eu nu puteam sta prea departe, iar acum, uitându-mă la poze, îmi dau seama câte construcții…

O dimineață cu Dariusici

Am tot ieșit cu Corneluș și avem deja activitățile noastre, doar ale noastre. Însă cu Dariusici n-am prea avut timpul nostru, doar noi. Conform planurilor de weekendul trecut, vom organiza regulat aranjamente de câte doi membrii ai familiei. Bineînțeles că atunci când este rândul lui Darius cu Corneluș, este și rândul nostru de cuplu, iar purcelușii vor rămâne cu altcineva.…

Home hackaton

Până acum îi ținusem departe de calculator. De astăzi lucrurile s-au schimbat. Vom învăța să folosim tehnologia în avantajul nostru și stimulăm creativitatea și în moduri virtuale. Articol scris de Cornel Fătulescu. Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub, în articolul despre mine sau la pagina de contact.

în călătoria noastră despre Școală

Astăzi a fost ziua porților deschise la școala 25. Toate așteptările mele (bune și rele) mi-au fost confirmate. Probabil că vom lua decizia în ultima zi, atât de hotărâți suntem. Articol scris de Cornel Fătulescu. Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub, în articolul despre mine sau la pagina de contact.