Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Categorie: Timp Liber

Singapore, acolo unde doar cine nu iese din casă nu învață

Dacă oriunde te duci sau te uiți găsești ceva care să-ți placă, să-ți hrănească curiozitatea și interesul, sunt șanse bune să te afli în Singapore. Este ca și cum politicienii lor au urmat la literă convingerile lui Edward Bernays, pentru că Singapore este tărâmul dorințelor. Încă nu înțeleg cum poate fi totul atât de bine proporționat. Aici, mi-au fost provocate limitele în multe dimensiuni cunoscute de mine. De exemplu, Germania era un model de curățenie și întreținere, însă niciun oraș nemțesc nu cred că ajunge la nivelul Singapore-ului. Însă dincolo de curățenie, infrastructură și dezvoltare economică, ceea ce-mi place cel mai mult este că mediul înconjurător îți vorbește permanent.

Părinții care nu se joacă

Discutam zilele trecute despre playful parenting, rețete de jocuri și arta hârjonelii, conversație care m-a dus cu gândul la Lawrence Cohen. Pentru mine, utilitatea primită în urma efortului de a-i citi cărțile este foarte mică, pe de-o parte, pentru că mă pot lansa ușor în joaca cu copiii. De exemplu, jocul meu preferat este să ne luptăm, nu al purcelușilor (adânc în sufletul meu, rămân în continuare un adult). Pe de altă parte, exemplele din aceste cărți se apropie prea mult de caracteristicile categoriilor de diagnostic din DSM-V (copiii fără poftă de joacă nu se întâlnesc la tot pasul, același lucru pot spune și despre părinții care-și interzic joaca de orice fel până în punctul în care nu mai pot relaționa cu ceilalți)…Părinții care nu se joacă

Cine este purtătorul relelor în familia ta?

Cu subtilitate și fără răutate, vorbindu-mi despre meseria sa, despre rolul său, Mony Elkaïm îmi explica simplu cât de mult ne focalizăm atenția, câteodată, pe unul dintre membrii familiei noastre. Îi punem în cârcă toate relele, îl stigmatizăm ca fiind „bolnav” sau „deviant”, când el, de fapt, nu este adesea decât purtătorul unui simptom care privește toată familia…Ce frumoasă este atunci solidaritatea, dacă mergem cu toții să consultăm un terapeut, pentru a-i permite acestui „pacient desemnat” să iasă din starea în care se află…