Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Alături de cei puternici

Cu un minut înainte să ne așezăm la masă, o bătrânică pășea prudentă cam la doi metri în spatele lui Cristi. O vedeam perfect. Avea fața albă ca varul și fularul strâns de jur-împrejurul gâtului formând corp comun cu capul,trunchiul și baticul. S-a oprit în spatele mesei. Privea prin noi ca o santinelă obosită, ca un mort viu.

Ea venea încetișor din urma băbuței. Trăgeam cu coada ochiului în timp ce-și ghida căruciorul motorizat electric de-a lungul mediatoarei dintre noi și băbuță. Cristi se întoarce. Nu știu dacă l-a atins sau mă trăda fața. Face un gest de înțelegere amiabilă, și revine dându-mi replica, de parcă nici n-ar fi observat-o. Părea normală. Nu era nici prea slabă, nici prea grasă. Avea părul lung, fața curată și corpul bine proporționat. Discuția dintre mine și Cristi încetini un pic, dar continua. Eu însă, nu-mi puteam dezlipi privirea de la mâna care ghida stăruitor căruciorul. Dintr-o dată, metacarpienele mâinii drepte se desprind de pe panoul de comandă la 80 de grade cu radiusul neclintit de pe suportul de mâini, în timp ce simultan capul smucește înspre stânga arcuindu-i coloana asemenea unei contorsioniste. Plângea-n barbă. Nu știu dacă auzeam suspine. Băbuța se uita tâmp pe orizontală în timp ce îi mângâia capul suspendat.

Mă întorc din camera lui Darius. Încă port pe piept urma căpușorului lui – căldurici mic. Niciodată nu-mi vine să-l las jos de-îndată ce-adoarme, și acum mă cam dor șalele. Olga mă aștepta în sufragerie. Facem retrospectiva zilei. E bine. Facem planuri. Printre altele, hotărâm să dejunăm joi împreună. Ceva-mi aduce aminte de băbuță. Îi povestesc Olgăi, dar nu reușesc să reconstitui tot. Pot reproduce perfect toate discuțiile de la masă, dar nu și ce s-a întâmplat cu fata. Mi s-a rupt filmul. La masă am râs și-am glumit pe îndelete. Oare ce s-o mai fi întâmplat? Reminiscența unui angajat încercând să dea niște scaune la o parte, nu-și face loc de senzația stomacului plin. Ne-am distrat copios. Cu toții ne-am deconectat complet, unul din colegi fiind chiar nevoit să se întoarcă să-și recupereze basca.

Creierul meu a obstrucționat imaginea omului la ananghie. Cred că mi-am descoperit un alt reflex de supraviețuire.

Alături de cei puternici – Găsiți mai multe detalii despre Cornel Fătulescu în categoria despre mine sau la pagina de contact.

Cornel FătulescuArticol scris de Cornel Fătulescu. Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub, în articolul despre mine sau la pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 869 ori