Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Furia lui Ionel

Ionel are 28 de ani și nu suportă ca cineva să-l ia peste picior. Ați spune că nimeni nu suportă, însă Ionel duce o luptă internă la fiecare semn de glumă la adresa sa. Nu devine violent de fiecare dată, dar i-ar fi mai ușor dacă nu s-ar lupta cu aceste porniri. Cel mai mult regretă răbufnirea de acum două săptămâni. Normal, este și cea mai recentă.

Ionel este un angajat deosebit. Are o minte ageră, este sârguincios și niciun coleg nu reușește să se încadreze în constrângerile calendaristice și bugetare așa cum o face el. Cu toate acestea, nimeni nu vrea să mai lucreze cu el. Primește doar sarcinile care displac celorlalți sau care sunt considerate prea grele, și cineva trebuie să petreacă de fiecare dată foarte mult timp detaliindu-i cerințele înainte de începerea muncii.

De fapt, Ionel nu reușește să lucreze în echipă. Este mereu sensibil la tot ce s-ar putea spune la adresa sa sau la argumentele aduse de el. Asta s-a și întâmplat ultima dată. Făcea o prezentare managementului despre un nou concept inovator și greu de înțeles. Doar Ionel, la cât este de perseverent, s-ar fi putut ocupa de la cap la coadă de un astfel de subiect. S-a pregătit zi și noapte pentru această întâlnire. Și-a repetat discursul până l-a învățat pe de rost. Cu toate acestea, una din ipotezele lucrării sale nu era suficient de bine argumentată. Așa au început să apară și întrebările.

Ionel simțea cum i se răsucesc mâinile și cum mușchii membrelor încep să i se contracte ușor. A început să transpire și să respire profund și rapid. Unii colegi au observat teama de pe fața lui. Pleoapele superioare s-au ridicat iar cele inferioare erau ușor tensionate. Gura i se deschidea ușor în timp ce ochii parcă-i ieșeau din orbite urmărind persoana care-l interoga.

Ionel a trecut în defensivă și nu zicea nimic. Apoi, un bărbat dominant și puternic se ridică și spune:

– Cred că ne pierdem timpul.

Era directorul companiei. Ionel se înroșește. Își scoate încet bărbia în față și scrâșnește din dinți. Sprâncenele-i sunt trase în jos cu colțurile interioare cât mai spre nas. Buzele i s-au împreunat drept, ochii rămân larg deschiși și îndreptați spre director. Pieptul i-o ia înainte în timp ce corpul se mișcă agil printre scaune. Un croșeu îl trântește la pământ. Unul din colegi i-a anticipat furia și neștiind cum să reacționeze l-a izbit din lateral. Ionel nu era vânjos, ba chiar plăpând, și nu i-a trebuit mai mult ca să-și piardă conștiința.

Acum, Ionel se disprețuiește pe el însuși. Și-a ieșit din fire din nou, de data aceasta mai rău ca oricând. Crede că este nebun și nu merită să trăiască. Nici măcar nu-și dă seama ce l-a făcut să se înfurie atât de tare. Ionel nu-și mai aduce aminte că atunci când era mic tatăl său obișnuia să-l tachineze și să facă glume proaste pe seama sa, și că tot ce făcea întâmpina un zid de sarcasm și glume descurajatoare din partea tatălui. Nu-și mai aduce aminte că tot la fel de autoritar și voinic ca directorul era și tatăl său, și că cu cât se apropie cineva de aceste caracteristici, cu atât Ionel devine mai mânios.

Ionel reprezintă copiii pe care i-am văzut la întoarcerea din concediu când stăteam la coada de bagaje împreună cu familia în aeroport. Alături de copiii lor se aflau tații, care mai de care mai miștocari. Oare chiar nu s-au gândit niciodată acești părinți la efectele pe care sarcasmul și glumele lor îl pot avea asupra celor mici?!

ionel_cel_furios_-_sarcasm,_ironie

Furia lui Ionel

Cornel FătulescuArticol scris de Cornel Fătulescu. Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub, în articolul despre mine sau la pagina de contact.

Comentarii

Comentarii