Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Gânduri despre teroriști și mitul securității naționale

Charles de Gaulle. Mare om! Mare general! Simbol al conflictului și-al luptei, Charles de Gaulle continuă să rămână pentru mulți simbolul păcii și al rezistenței. Aș spune că le reprezintă pe ambele, o chestiune de perspectivă și de…istorie scrisă de învingători.

The_Liberation_of_Paris,_25_-_26_August_1944_HU66477

În aeroport – Charle de Gaulle – Paris – a doua zi după atentatele de la Bruxelle

– Paladiu! îmi spun în gând. Palladium? Paris CDG ?! Atentat. Paladium-ul Atenei… Exact! Paladium-ul Franței.

Charle de Gaulle este pentru lumea francofonă un fel de Ștefan cel Mare (Domn și ocrotitor al Moldovei): un ocrotitor.

Întrebări despre siguranța în Aeroport – Charle de Gaulle – Paris

Trecusem de controlul de pașapoarte și mă întrebam dacă mă aflu mai în siguranță. Știam că șansele să fiu victima unui atentat terorist sunt destul de mici. Și totuși, inevitabil mă orientez după spațiile mai puțin aglomerate și mai ferite de persoane cu anumite caracteristici (de exemplu, capul mai înfipt între umeri – ceea ce nu prea mă ajută pentru că doza de anxietate trăită de majoritatea călătorilor în aeroport este destul de mare).

Mă aflam în mijlocul unei cozi de circa 200 de persoane. Nu m-a controlat nimeni în rucsac. Dacă aveam o bombă cu mine aș fi putut crea ceva victime. În plus, prea puțină lume s-ar aștepta de la cineva ca mine să recurgă la asemenea fapte:n-am un istoric în acest sens, sunt alb, am călătorit mult, etc. Există anumite zone pe glob unde te poți simți mai în siguranță decât în altele. Adevărul este că nimeni nu îmi poate garanta, mie sau celorlalți, securitatea. Din motive strict economice, nimeni nu poate opri circuitul banului în natură. Oamenii trebuie să intre în metrou, în aeroport, ș.a.m.d. Afacerile trebuie să continue! Dar dacă francezii nu se pot proteja pe ei înșiși, atunci cine poate?

Înaintând spre îmbarcare, un alt gând îmi trece prin minte: de câte atentate este nevoie în Europa de Nord-Vest astfel încât să nu mai conteze pentru noi, românii? Subiectul să devină suficient de banal, ca Știrile de la ora 17:00, sau ca atentatele mai îndepărtate de noi, de exemplu, din Pakistan. Cred că două atentate în fiecare lună ar fi suficiente. În decursul unui an de zile, (atât pentru noi, cât și pentru ceilalți care nu sunt loviți de astfel de drame sociale), viața va fi ca înainte (probabil că ar fi mai ușor dacă toate atentatele ar avea loc într-o singură țară). Suntem oameni și trebuie să ne continuăm viața. Inconștientul nostru va dezvolta un mecanism de autoapărare împotriva emoțiilor negative legate de evenimentele de acest gen.

Ajuns în avion: cine va câștiga (în urma terorismului)? Oamenii. Cine va pierde? Tot oamenii. Problema unora este oportunitatea altora. Cum arată acel atac terorist(sau suită de evenimente teroriste) care să ne schimbe modul în care conviețuim în societate pe termen lung? În mintea mea, totul era legat de Aeroport International Charles De Gaulle. Mă gândesc că cel mai logic ar trebui să aibă loc în terminalul cu cel mai mare număr de pasageri (New York, Londra,…), terminalul 2 – pe unde se găsesc și amărâtele zboruri către București.

În zbor: cum arată acel atac care să-i facă pe francezi să-și amintească de Charles de Gaulle cu lacrimi în ochi? Ar trebui să fie similar cu cel de la 11 septembrie. Puțin probabil că cineva va reuși să omoare mai mult de 200 de persoane în aeroport. Ar fi mai ușor de orchestrat un atentat în mai multe stații de metrou din Paris.

Șansele să mori într-un atac terorist

Care sunt șansele să mori într-un atac terorist? Am găsit tot felul de statistici pe internet. N-am verificat sursele (majoritatea din statele unite), dar se pare că șansele să mori din orice altceva sunt cu mult mai mari:

Mitul siguranței naționale

Nimeni nu ne poate garanta securitatea, însă politicienii au talentul de a ne promite marea cu sarea în timp ce măsurile lor deschid ușile unor riscuri de securitate și mai mari. De exemplu, atunci când statul începe să indexeze cine este conectat la ce cartelă SIM, s-a creat un nou risc de securitate: cineva neautorizat poate avea acces la aceste informații. Dacă statul nu ar stoca aceste informații, nimeni n-ar mai putea să le descopere și să le folosească împotriva noastră.

Pericolul cel mai mare vine tocmai din partea acelor oameni care ar trebui să ne apere de teroriști. Astfel, li se întâmplă liderilor noștri să:

Săptămâna trecută am avut nefericita ocazie să calc în spitalul de Boli Infecțioase Brașov și-am ieșit îngrozit. M-aș plimba fluierând prin aeroporturile internaționale din state amenințate de terorism, doar să nu mai fie nevoie să merg într-un spital de pe la noi.

Frica de teroriști, în ciuda amenințării reale, sau de Islam, are un caracter profund irațional. Cineva are interesul să ne fie frică. Iar acolo unde este frică, există și manipulare, deci, prin urmare, altcineva poate să-și îndeplinească scopurile. Dacă chiar ne îngrijorează moartea atât de mult, ar trebui să reflectăm mai des la ea, să ne luăm viața în mâini și să avem grijă mai mare de noi și de cei din jurul nostru (acum!) prin compasiune (deschidere), educație (investiție), muncă (corecție) și perseverență (cultură).

Siguranță tuturor!

Gânduri despre teroriști și mitul securității naționale

Cornel FătulescuArticol scris de Cornel Fătulescu. Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub, în articolul despre mine sau la pagina de contact.

Comentarii

Comentarii