Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

S-o acceptăm pe învățătoare așa cum este. Să suferim și noi, pentru că și ea a suferit.

S-o acceptăm pe învățătoare așa cum este. Să suferim și noi, pentru că și ea a suferit. Așa ne-a învățat Corneluș (pe mine și pe Olga). De două săptămâni mi-am dorit un moment liniștit în care să reflectez la ceea ce ne-a spus despre propria-i învățătoare (Doamna). Mai jos, ceea ce ne-a spus Corneluș:

Trebuie s-o acceptăm pe învățătoare așa cum este ea.

Nu știe alte metode în afară de frică, intimidare și rușine.
Cred că nu este fericită cu alegerea ei de a fi învățătoare.
E supărată că și-a ales profesia asta.

N-ar fi așa rău dacă nu ar vorbi pe tonul ăla rece cu ei, îl deranjează maniera în care comunică cu ei

Se ia și de copiii cuminți.
Atunci când greșesc copiii cuminți, îi amenință că li se scade nota la purtare.

Cred că se poartă cu ei așa cum s-au purtat și cu ea profesorii. Dacă a suferit ea, trebuie să sufere și ei.

Îmi este din ce în ce mai evident că toleranța devine o competență cheie în evoluția societății noastre. De trei ori am discutat cu Doamna să nu mai eticheteze copii. Am și poză cu lista de copii „răi” pe tablă, printre care și fiu-miu (este acasă, iar eu sunt în Vietnam, altfel o atașam la articol). Și Corneluș știe că nu face parte din categoria celor cuminți. Și mai știe că Doamna îi învață pe copii că ar trebui să le fie rușine, pentru că altfel, cum i-ar putea aduce pe drumul cel bun?! Și-așa-i intimidează dânsa, repetându-le permanent că nu vor reuși în clasa următoare, că le va fi rușine părinților la ședință, că li se scade nota la purtare, că râd ceilalți copii de ei.

Cu toate acestea, eu nu mi-am dorit un articol în care s-o critic pe învățătoare. Nu sunt surprins că-i văzută ca nefericită, dar nici nu cred că este o persoană rea. De aici și dilema noastră în modul în care să acționăm. Nu vrem să-i facem rău, ci s-o ajutăm să-și îndeplinească sarcinile de dascăl prin activități centrate pe elev. Din păcate, ea este convinsă că ceea ce face este bine și că nu există niciun alt mod posibil de a lucra cu copii. Cred că muncește mult și că are un grad de răbdare ridicat pentru branșa sa. Însă nu văd nicio urmă de inteligență emoțională (ceea ce nu este o excepție în ziua de astăzi – puțini dintre noi ne-am dezvoltat inteligența emoțională).

S-o acceptăm pe învățătoare așa cum este. Să suferim și noi, pentru că și ea a suferit.

Între timp, Corneluș reușește să vadă că nu i se dorește răul (asta este ce mi-am dorit să reiasă din articol). Doamna nu știe cum să facă altfel. Ei trebuie să sufere, pentru că și ea a suferit când a învățat.

Imagine copiată de la http://wallpaperswide.com/crying_school_children-wallpapers.html

S-o acceptăm pe învățătoare așa cum este. Să suferim și noi, pentru că și ea a suferit.

Cornel FătulescuArticol scris de Cornel Fătulescu. Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub, în articolul despre mine sau la pagina de contact.

Comentarii

Comentarii