Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Cum ne putem pregăti astfel încât să evităm reacțiile pe care le regretăm ulterior? Rezolvarea conflictelor între frați înainte ca acestea să se întâmple.

Spuneam în articolul gânduri despre autocunoaștere că nu este nevoie să fii un doctor în psihologie ca să-ți dezvolți inteligența emoțională cu cele patru arii ale sale: autocunoașterea, stăpânirea de sine, conștiința socială și gestionarea relațiilor. Contează doar să-ți pese. Să accepți că poți fi și tu o sursă de dificultăți la muncă sau în viața celorlalți, că cei din jurul tău nu sunt mașini, ci oameni, și să treci la fapte.  Însă deseori când discut cu diverse persoane, contraexemplele care-mi sunt adresate sunt un pic exagerate. Nu trase de păr, doar că toate cazurile se rezumă la rezolvarea unor situații conflictuale, acestea reprezentând doar o mică parte din ansamblul relațiilor cu ceilalți – cel puțin eu așa sper :)). Însă conflictele pot fi prevenite foarte ușor urmând principiile comunicării nonviolente sau lucrând asupra așteptărilor noastre, principiu despre care voi vorbi mai jos.

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți concentrați la ceva și să nu vreți să fiți deranjați? Iar dacă nu v-ați ascuns destul de bine, conform legii lui Murphy, sunt șanse mari ca cineva să apară și să vă perturbe activitatea. De îndată ce ați simțit pe cineva în jurul vostru, sunteți activat, dacă nu sunteți deja nervos/nervoasă. Urmează o serie de gânduri: iar a venit, parcă văd că mă întrerupe, sigur mă întrerupe…Și chiar vă întrerupe. Cum ați reacționat în acel moment? Măcar în voce vi se va simți o doză de furie. Dar dacă am derula filmul gândurilor și o luăm de la început: iar a venit, poate are ceva important să-mi spună, mai bine întreb eu…Mai apare furia?

Aceasta este ideea generală, și voi continua cu un exemplu din gestionarea conflictelor înre frați. Corneluș vine la mine să ne jucăm cu ceva. Uitându-mă la specificul jocului și simțind că Dariusici va veni cel puțin o dată să ne tulbure activitatea l-am întrebat pe Corneluș: Și ce se va întâmpla dacă vine Darius și ne dărâmă ce facem? La care Corneluș îmi răspunde aproape imediat: Nimic. Este mic. O luăm de la capăt. Am început să ne jucăm și bineînțeles că apare Dariusici și ne dă totul peste cap. Corneluș a început să râdă, iar eu împreună cu el. Dacă Corneluș nu este pregătit și este luat prin surprindere, fără nicio excepție, se înfurie și începe să se certe cu Darius. Bineînțeles că această tehnică își are limitele sale. Ar fi păcat ca Corneluș să se supună oricărei porniri de-a lui Dariusici. Deși n-aș putea să spun că a fost vreodată cazul pentru că în aproape jumătate din situațiile în care l-am întrebat Corneluș îmi răspunde că se va supăra și decide să plece în camera lui unde se joacă singur.

Ca multe alte lucruri pe care le-am descoperit ca fiind eficiente în gestiunea relațiilor, am căutat ulterior să văd dacă există și niște explicații științifice care să-mi demonstreze și altfel lecțiile învățate empiric. Așa am auzit de unul dintre cei mai influenți psihologi americani: Richard Lazarus. Paul Eckman, scria în cartea „Emoții date pe față”, că Richard Lazarusteoretician al emoțiilor, a descris o tehnică foarte dificilă de management al furiei. E dificilă pentru că scopul nu este doar controlul furiei, ci dezamorsarea ei: „Dacă partenerul a reușit să ne ofenseze prin ceea ce a spus sau a făcut, am putea, în locul unei contrareacții cu scopul reparării stimei noastre de sine, să recunoaștem faptul că, sub presiunea stresului, partenerul nu poate fi responsabilizat în mod realist; nu s-a putut controla și cel mai bine ar fi să realizăm că, la bază, intenția nu a fost una rea.

Este exact ceea ce făceam acasă și aplic cu succes de o bună bucată de timp în viața personală și la muncă, având ca unic scop să evit reacțiile emoționale în urma cărora nu pot obține nimic pozitiv și despre care am vorbit și în articolul Gânduri despre reacțiile noastre, ultimatum și nonsens.

O explicație mai pe placul meu vine de la James Borg, care spunea în cartea „Puterea minții” că ne așteptăm ca cei din jurul nostru să acționeze așa cum vrem noi, înspre binele nostru sau al tuturor (din perspectiva noastră). Când lucrurile decurg altfel decât cum ne așteptam noi, suntem dezamăgiți și ne înfuriem. Paul Ekman, consideră că același principiu se aplică chiar și cu tristețea: A existat o perioadă când psihiatrii și psihologii credeau că persoanele îndoliate care nu prezintă durere intensă ar fi în stare de negare și ar fi, drept consecință, vulnerabile la probleme psihiatrice serioase mai târziu. Cercetări mai recente arată că acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, mai ales dacă persoana care a a murit a avut un declin treptat și a existat destulă vreme pentru ca cei din jur să fie pregătiți pentru iminenta moarte.

Cred că merită totuși să precizez că mai întâi am observat, și abia ulterior am căutat bazele științifice. Asta recomand tuturor. Observați-vă pe voi înșivă. Iar ca să vă dați seama dacă ceea ce ați descoperit este cu adevărat eficient, atunci va funcționa atât în viața personală, cât și în viața de familie sau la muncă. Partea cu știința este mai mult o curiozitate pe care nu mi-o pot stăvili.

Cum ne putem pregăti astfel încât să evităm reacțiile pe care le regretăm ulterior? Rezolvarea conflictelor între frați înainte ca acestea să se întâmple.

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți ca voluntar pe pagina membrilor AgileHub, asociație în care sunt cofondator, ca mentor la ScriuCod, ca CTO la Pentalog sau să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați la pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 960 ori