Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

O nouă săptămână, o nouă călătorie

Lunea de toamnă

Cu un început de guturai și un „chef nebun de ducă”,  luni aș fi făcut orice, însă nu și drumul Brașov-Cluj. Starea mea s-a îmbunătățit rapid însă, de îndată ce am intrat în discuție cu potențialul client. Ador să descopăr noi viziuni, noi planuri și nu în ultimul rând să învăț mai multe despre alți oameni prin discuțiile despre organizare, despre modul de gândire agil sau despre problemele cu care aceștia se confruntă. Și în ciuda chimiei dintre noi, nu ne-am întins la palavre ca de obicei. Restaurantul a fost scurt și la obiect, iar eu mă găseam la hotel în fața calculatorului cu puțin înainte de ora 22:00, urmând să îndur ceea ce suport eu cel mai greu: să-mi conserv energia pentru mult prea încărcata săptămână în curs. Așa nu suna a mine!

Marțea pe fugă

A doua zi a fost cruntă. Și aș fi putut avea așteptări mai puține de la această zi de marți dacă eram mai atent când am fost anunțat că nu există zbor care să ne asigure că vom fi la sediul din Iași miercuri la ora 09:00AM. Subestimasem efortul necesar trimiterii unei oferte comerciale atipice, șoferul supraapreciase drumul Cluj-Iași, iar Andriușa făcea și el ce putea mai bine să ne mențină moralul ridicat. Cu centura pusă și OpenOffice-ul între dinți, ne-am oprit într-o benzinărie după un pic mai mult de o oră de mers, căci mie nu mi se mai întâmplase, nici măcar pe ruta Iași-Brașov, să nu pot lucra în mașină. Și așa am trimis primul meu document oficial din benzinărie. La Iași am ajuns aproape de miezul nopții. Am mâncat și-am savurat un șpriț cu Andriușa.

Miercurea elevilor

A treia zi am ajuns mai devreme la firmă. Urma să susțin un nou training despre procesele empirice:vizibilitate, inspecție și adaptare. Succesul a fost încununat cu o seară de bowling și multă distracție. Foarte multă!

training procese empirice

Joia liniștită

A patra zi a început cu mine încuiat în cameră. Mersi Andriușa! Eliberat și întârziat, mi-am continuat ziua cu poate cea mai plictisitoare chestie pe care puteam s-o fac vreodată, totuși cu o valoare adăugată foarte mare. Am terminat, și-am tulit-o la Bacău.

Vinerea perfectă

Ca de fiecare dată, a durat un pic până am găsit locul unde trebuia să susțin atelierul. Am ajuns însă cu mult timp înaintea sesiunii mele care s-a încheiat cu următorul feedback: „Nu credeam că pot fi serios la ceva”. Da! Învățatul prin joc funcționează și rămâne una dintre cele mai eficiente și plăcute metode de educare și de tranziție către managementul agil. Dar dincolo de grupa pe care am avut-o și căreia nu i-am dedicat majoritatea timpului, am întâlnit impresionant de mulți tineri excelenți la Bacău. Deci despre TEDxBacău pot să spun doar că a fost minunat și că sunt încântat că mi-am reprezentat compania, iar cu această ocazie vreau să-i felicit atât pe organizatori, cât și pe oratorii inspiratori.

Și era să uit, cred c-am mâncat cea mai bună pizza înainte de plecarea înspre Brașov.

TEDxBacău

Weekend pentru tătici

„Dacă eu ca părinte nu aș face nimic să mă dezvolt pe mine însumi, mai ales în a fi un mai bun tată, nu cred că voi reuși să-i învăț pe copiii mei să se dezvolte pe ei înșiși”, așa se încheia unul dintre articolele mele anterioare. Și pe bună dreptate. Am petrecut un weekend deosebit de plăcut la cursul de „Parenting cu Urania Cremene” organizat de Academia Heidi. Încă două zile pline și un pic obositoare, dar care m-au motivat foarte mult în demersul meu de părinte! Și deși n-aș putea garanta viitorul strălucit al copiilor mei, și deși eu niciodată nu m-am plâns de vreun comportament deviant de-al lui Corneluș, acum când știu câte chestii pot îmbunătăți în dezvoltarea lui și a mea, sunt convins că va avea mai multe șanse în lumea adulților, iar asta mă face să mă simt extraordinar.

Curs de parenting

O nouă săptămână, o nouă călătorie

La muncă totul a decurs bine. N-a fost grozav, însă am reușit să livrez ce mi-am planificat. În schimb acasă a început cursul de „Parenting” în familie – o călătorie lungă și remarcabilă pentru toți patru. Astăzi am făcut retrospectiva zilei cu Olga și i-am și prezentat un sfert din curs. Vom citi manualul împreună și vom încerca să înțelegem și să aplicăm fiecare element din această nouă metodologie. Am creat un jurnal în care voi lua notițe și ard de nerăbdare să văd dacă voi observa ceva diferențe la finalul primei săptămâni.

Retrospectivă parentaj

Mă simt grozav!

Găsiți mai multe detalii despre Cornel Fătulescu în categoria despre mine sau la pagina de contact.

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți ca voluntar pe pagina membrilor AgileHub, asociație în care sunt cofondator, ca mentor la ScriuCod, ca CTO la Pentalog sau să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați la pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 974 ori