Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Aventuri pe Targam. Înfruntarea șarpelui-dragon.

Când m-am întors de la muncă am continuat cu Corneluș și Dariusici odiseea spațială. Episodul a început pe Targam, un tărâm-planetă în interiorul planetei mâncătoare. Misiunea noastră principală, și a durat un pic până am stabilit-o, a fost să-l salvăm pe acel om de știință care ne-a dat să bem substanța cu gust de sânge de broască – cu vorbele lui Corneluș: „omul care făcea experimente cu antibiotice” =)).

Targam este o planetă locuită de monștri bipezi, mici și cocoșați, cu mâinile cât palmele noastre. Și tot pe Targam se găseau caracatițe și un șarpe-dragon, regele, stăpânul tuturor tărâmurilor.

șarpele dragon

Alfarî a propus un plan. Am discutat mult, timp în care Piticul Lumină s-a îmbolnăvit și nu mai putea fi salvat decât de savantul nostru prizonier. Se îmbolnăvise atât de tare încât tot venea în spatele Stăpânului Carpaților și îl mușca de tricou.

Am încercat să ne furișăm pe lângă dragon, însă ne-a observat. De nicăieri au apărut o mulțime de goblini. Parcă nici nu trăiau pe planeta asta?! Dragonul trebuie să-i fi chemat. I-am prins într-o plasă și i-am topit pe toți. În tot acest timp, Piticul Lumină se tăvălea dezorientat printre noi. Eliberat, savantul prepară și îi administrează leacul.

Vedem cum planeta mâncătoare își deschide gura. Din spatele nostru apare șarpele-dragon. Stăpânul Carpaților îi montează rapid o capcană: un zid din sticlă încinsă. Însă Dragonul își dă seama și reușește să treacă prin sticlă așa cum nimeni nu credea că este posibil. Alfarî îl prinde repede pe savant și cu o viteză uimitoare părăsesc Targam și reușesc să scape toți patru prin gura aceleiași planete care îi înghițise. Șarpele-dragon, mai mare și mai încet, n-a reușit să-i prindă din urmă.

Abia când au reușit să scape s-au întrebat: Hei! Unde ne este calul invizibil?! și cum am zburat noi fără el?

Sfârșit.

După ce ne-am jucat mai bine de o jumătate de oră, i-am citit lui Corneluș ce am făcut ieri, cuvânt cu cuvânt din articol. I-a plăcut. Dacă ne ținem să facem câte o aventură pe fiecare tărâm, simt că va fi un bestseller.

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 1477 ori