Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Gânduri despre curtarea copiilor

După ce am citit articolul Otiliei, „de ce sa le facem curte copiilor cand ne resping, mi-am luat un pic de timp să reflectez la cum le fac eu curte copiilor și de cât timp. Apoi mi-am amintit cât de greu mi-a fost să practic iubirea necondiționată și să trec peste subiectivul „sunt îndreptățit să fac tot ceea ce urmează să fac”. Mă deranja când Corneluș nu mă trata „corect” și mă enervam dacă nu se ridica la așteptările mele. Îi spuneam că nici eu nu-l mai iubesc, îi confiscam jucăriile, îl puneam la colț și-am avut multe discuții ca între bărbați care se lăsau cu plânsete și crize de furie.

Astăzi, Corneluș vine și-mi spune că simte cât de mult îl iubesc, valorile familiei ne protejează de pedepse și recompense, și nici nu-mi mai amintesc exact ultimul moment când m-a șantajat emoțional. Când sunt întrebat, subliniez că cel mai greu lucru pentru mine, ca părinte, a fost să mă schimb pe mine însumi, așa cum am vorbit și în articolul „cu ochii înspre soare”. Și mai dezgrop din când în când securea războiului povestindu-i despre situațiile în care îl pedepseam (pe la 2 anișori). Nu-și amintește mereu, însă atunci când are sens, îl întreb cum se simțea, dacă i se părea corect, dacă vede diferențele în comportamentul său sau în al meu și-n modul în care interacționăm.

Toate cele învățate îmi sunt utile în viața de zi cu zi. De exemplu, eu nu m-am supărat niciodată pe Dariusici în cei doi ani și un pic. Chiar dacă m-am trezit noaptea și eram rupt de somn, chiar dacă mă grăbeam și ultimul lucru de care aveam nevoie era o pauză să ne uităm la un melc sau chiar dacă venea să mă lovească, eu n-am încetat să mă bucur de orice secundă alături de el. Și relațiile mele cu ceilalți s-au schimbat: cred că sunt mult mai înțelegător cu Olga, cu colegii sau cu prietenii.

Revenind la curtatul copiilor, aș putea spune că a trecut foarte mult timp de când Corneluș nu m-a mai respins. Ba mai mult, simt că are grijă de mine într-un mod cu totul deosebit:

Aseară am ajuns târziu acasă. M-am jucat un pic cu copiii și am stins lumina. Însă cu puțin timp înainte de culcare, Corneluș îmi spune:
-Tati, este ceva ce te supără?
Într-adevăr, un gând mă jena. I-am zâmbit, m-am bucurat, i-am explicat, i-am citit și abia apoi ne-am culcat.
Acum câteva săptămâni, la bunici, când discuțiile la masa de prânz luaseră o întorsătură greșită, și mă deranjau, Corneluș îmi face un semn și-mi spune foarte încet:
-Tati, haide să-ți spun ceva.
I-am zâmbit și i-am mulțumit pentru semn.

Îmi place, și cred că Otilia are dreptate în articolul ei. Cu toții avem slăbiciuni și ultimul lucru de care avem nevoie este să se mai pună paie pe foc. Câteodată vrem doar ca cineva să ne asculte, să ne înțeleagă și să ne lase în pace cu logica lor. Mi se întâmplă să mă uit la Dariusici și el să-mi spună:
-Nu!
N-am zis nimic, iar el spune deja nu. Mă pun în locul lui, mă conectez cu el, și abia apoi ne înțelegem noi cumva. Și cred că în asta constă arta relațiilor excepționale dintre copii și părinți, arta de a fi om…

www.cornel.fatulescu.ro - purcelușii fericiți

Gânduri despre curtarea copiilor

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți ca voluntar pe pagina membrilor AgileHub, asociație în care sunt cofondator, ca mentor la ScriuCod, ca CTO la Pentalog sau să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați la pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 1616 ori