Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

librarything – gestiunea cărților online

Pentru cine mă urmărește pe Facebook, vor observa că am început să folosesc librarything pentru gestiunea cărților. Cum am ales o aplicație atât de urâtă și de veche? Veți înțelege imediat.

LibraryThing – ecran principal – gestiunea cărților

De ce o aplicație pentru gestiunea cărților?

Totul pornește de la nevoia mea, și a copiilor, dar mai mult a mea de data asta, de a ne gestiona cărțile într-un catalog. Ideile principale le iterez mai jos:

Bază de cunoștințe comună

Devine greu să știm cu toții ce cărți avem fiecare sau împreună. Mi s-a întâmplat în ultimul trimestru să cumpăr două cărți pentru ei pe care le aveau deja. Erau ediții noi. Altă copertă, același conținut. Problema asta este relevantă în special cu benzile desenate Marvel unde se publică același episod în patru- cinci volume din serii diferite încă din prima zi de la apariție.

cărțile Marvel

Automatizarea declarării cărților noi

Să nu mai introducem cărțile de mână, așa cum am făcut-o pentru cărțile marvel. Chiar dacă m-am bucurat că s-au apucat copiii din propria nevoie să folosească (ghidați de mine) Excel, până introduceau cărțile noi cumpărate…trecea o săptămână. O săptămână de la cumpărătură până la salvarea în baza de date. Timp în care nu era recomandat să amestecăm cărțile înregistrate cu cele noi. Le amețeam prea tare. Așa se face că de ceva timp avem o stivă frumușică de cărți la intrarea în casă.

Acum, când scriu articolul, copiii ne-au cerut telefoanele să scaneze cărți (nu au telefoane sau tablete). Pesemne că este și un soi de distracție și genul ăsta de muncă.

Review-uri, feedback, clasament, etc. Funcționalități clasice în gestiunea cărților

Să ne gestionăm părerile despre cărți și să le partajăm într-un grup restrâns de prieteni sau doar între noi. Recunosc, retururile sunt mai interesante în familie. Nu prea ne stă capul să facem noi feedbackuri pentru alții și nici nu prea citim recomandările celorlalți. Până acum, ne-a mers. Avem momente, din când în când, seara de obicei, ne uităm la bibliotecă, explorăm cărțile și fiecare spune ce i-a plăcut cel mai mult. Foarte fain.

Captură de ecran din aplicația mobilă

Rețele sociale, blog și pagina mea de facebook

Să distribui (eu, nu copiii) informații despre cărțile care-mi plac mai mult fără să mă preocup neapărat de făcut poze sau de scris informații pe care audiența le găsește imediat pe internet. Îmi place să scriu despre cărți. Nu prea reușesc. Vreau să-mi ușurez procesul.

exemplu de postare pe Facebook

Număr mare de cărți

Copiii își doreau să extindă catalogul. Acum gestionează doar cărțile Marvel. Iar eu nici nu începusem să-mi indexez propriile cărți.

Împrumutat cărți, listă de dorințe, ș.a.

Nu prea împrumut cărți. Am făcut câteva excepții. Probabil voi mai face. Dar vor fi puține. Însă copiii vor simți nevoia să împrumute. Într-un fel, cred că este și un mod în care se pot mândri. Oricum, dacă împrumutăm cuiva, ar fi bine să gestionăm informația asta.

Pentru mine este clar. Fac wishlist și-l public. Cine vrea să-mi facă vreo surpriză :D, să-i fie ușor. Dar și pentru copii. Înainte de aniversări, mereu suntem întrebați de cineva ce cărți avem ca să evite dubluri. Cu o aplicație, va fi mult mai ușor. Nu doar să vadă ce cărți avem sau nu avem, ci și care ne-au plăcut cel mai mult.

De la excel la o aplicație de gestiunea cărților

Backlog

Scanarea cărților – aplicație mobilă

Care sunt șansele să găsesc o aplicație care să-mi întâlnească toate așteptările? Zero. O știu de la început. Mi-am făcut ordine în dorințele mele. Ceea ce mă interesa pe mine cel mai mult era introducerea cărților. Funcționalitatea cea mai importantă. Deci, aveam nevoie de o aplicație care să-mi scaneze cărțile. Că se baza pe coduri de bare ISBN, recunoașterea caracterelor / OCR, motoare de căutare…nu conta. Avem un volum suficient de mare de cărți să nu ne putem permite să le introducem de mână.

Exportul cărților

În ziua de astăzi, nu este rezonabil să te gândești la o aplicație pe viață. Oarecum ironic, aplicația pe care am ales-o este probabil la final de viață. Veți vedea. Arată așa cum se făceau aplicațiile acum douăzeci de ani. Deci, este important să pot face export la întregul catalog (+atributele care ne decorau cărțile cu informații personalizate de noi).

Schimbarea caracteristicilor cărților în masă

Am creat multe baze de date. Multe aplicații. Nu mi s-a întâmplat să nu am nevoie de să schimb valori în masă. De exemplu, printre testele de început, era evident că vom începe cu colecția Marvel. Să testăm dacă pot fi scanate cărțile am creat repede o colecție „Benzi desenate”. Am importat toate cărțile acolo. Devenise prea mare, și-am redenumit colecția în „Marvel”. Celelalte benzi desenate non-Marvel, vreo 30 la momentul respectiv, atâtea reușisem să adăugăm, le-am selectat vizual din aplicație și le-am aplicat transformări ca „mută în colecția BD fără Marvel”. Genul acesta de funcții sunt esențiale.

Exemplu de operație în masă

API pentru gestiunea cărților din altă aplicație

Să pot programa o aplicație care să facă ceva mai bine peste capabilitățile sistemului actual, să pot extinde cumva aplicația mobilă, este tot un criteriu eliminatoriu. Măcar la nivel declarativ era important să scrie că au API. Urma să mă descurc ulterior.

Procesul de calificare

Nu cunoșteam nimic despre genul ăsta de aplicații – gestiunea cărților online. Îmi aduceam aminte de goodreads, dar nu puteam să mă rezum la niște reminiscențe de acum 10 ani. Am găsit un articol la o primă căutare pe internet despre care am scris aici. Deja simțeam că urmează să folosesc aplicația LibraryThing. Și-am început să testez scanarea cu următoarele aplicații:

  • LibraryThing – merge foarte bine cu cărți în toate limbile, mai puțin în română, unde, nicio aplicație nu se descurcă genial.
  • Goodreads – stă foarte prost la scanat cărți. Rata de succes scăzută.
  • Biblioteca mea – se descurcă binișor cu cărțile în română. Însă nu și cu cărțile pentru copii. Am luat un raft întreg și nu mi-a găsit niciuna. Cartea extratereștrilor, Cartea monştrilor sau Cele mai frumoase povești din mitologia greacă sunt doar câteva exemple. Dezamăgitor.
  • Handy Library – obținea randamentul cel mai bun la scanare după LibraryThing. Mai multe cărți în română, dar nu semnificativ mai multe. În schimb, stătea destul de rău cu cărțile în franceză.

Și tot așa, până am rămas acum cu LibraryThing.

aplicația mobile pentru gestiunea cărților

Am verificat ulterior că pot face export și merge. Dar era să-mi pun mâinile în cap când am ajuns la API. După ce treci prin procedurile lor, la prima invocare vei primi minunatul răspuns „APIs Temporarily disabled.”. Deja era prea târziu să mai dau înapoi. Le-am scris la suport. Sper să-mi răspundă cineva. Nu pare un proiect foarte activ tehnic. Oricum, pe termen scurt, am ceea ce-mi trebuie. Deja am declarat mai bine de 1000 de cărți. La o estimare grosieră, între o pătrime și o șesime din totalul de cărți pe care le avem. Și ni distribuirea pe Facebook nu pare genială, dar mă voi descurca așa.

Lecții învățate despre gestiunea cărților online

Am învățat multe în procesul ăsta. Știam că nu trebuie să fie un proiect care să-mi ocupe foarte mult timp. Altfel mă apucam să dezvolt o aplicație. Mi-a trecut de foarte multe ori prin minte. Dar m-am abținut. Și mă bucur că nu m-am ambalat. Deja aveam arhitectura țintă închipuită. Iar la cum arată LibraryThing, nu mai aveam mult. Însă LibraryThing are o aplicație mobilă care scanează foarte-foarte repede. Am făcut 27 de cărți într-un minut, atunci când le găsește pe toate (nu voi bate niciodată recordul ăsta cu cărțile în română).

Am mai învățat că dificultatea cea mai mare cu cărțile în română nu vine doar din lipsa de digitalizare, ci și din nerespectarea unor reglementări banale. Un număr exagerat de mare de cărți are codul de bare ISBN greșit pe copertă, diferit de ce scrie pe prima pagină. Trebuie să stai să-l introduci de mână. De aici se vede rolul minor pe care-l joacă autoritățile în afacerile cu cărți și lipsa bibliotecilor moderne deschise publicului larg.

Am reviste foarte faine, sau cărți cumpărate prin chioșcuri de presă. ISBN-urile lor se supun altor reguli și se găsesc în alte baze de date, pentru că, indiferent de limbă, nicio aplicație nu le scanează. Păcat. Avem cărți cu Picsou în germană și franceză, reviste HVB în engleză și franceză, Mickey Mouse, Science et Vie, National Geographic și multe altele. Ori le vom introduce de mână, ori nu le vom introduce pe toate.

Concluzie

La ora actuală sunt înregistrate 1012 cărți. Voi continua să adaug câteva sute pe săptămână. Cărțile copiilor sunt prioritatea mea. Probabil că în câteva luni le voi termina pe toate. Până atunci, voi încerca să nu mai vorbesc despre cărți pe Facebook pe care nu le am încă declarate aici și să distribui informații prin aplicație. Cât despre LibraryThing, deși învechită ca interfață și ergonomie, își face treaba. Voi trage de ea cât pot de mult, înainte să migrez datele altundeva. Dacă mâine apare aplicația perfectă, tot nu mă voi apuca de migrat datele. Are deja minimul necesar. Iar eu rareori primesc plăcere din astfel de activități. Probabil că voi reveni pe subiect într-un an. Până atunci, sper ca și celor care mă urmăresc, să le fie mai ușor să ne exploreze cărțile și să se inspire dacă găsesc ceva interesant. Noi suntem deja încântați;).

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți ca voluntar pe pagina membrilor AgileHub, asociație în care sunt cofondator, ca mentor la ScriuCod, ca CTO la Pentalog sau să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați la pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 156 ori