Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Cărți pentru copii: Amulet și Chi

Suntem consumatori mari de cărți. Însă puține ne-au pasionat ca seriile despre care urmează să scriu mai jos. Mă gândeam să fac un soi de „primele 10 cărți preferate”, doar că cele două serii despre care voi vorbi se distanțează mult de restul încât nici nu merită comparate (din punctul meu de vedere).

Amulet

Amulet 1 - www.cornel.fatulescu.roCa de fiecare dată când mă întorc din călătorii, încerc să-i surprind pe copii cu cărți speciale (altfel de ceea ce pot găsi de obicei). Primele trei volume din Amulet le-am cumpărat la New York. Se mai aflau și altele printre ele. Benzi desenate cu aventuri, simple povești pentru purceluși mici sau câteva cărți pentru copii despre Statuia Libertății și alte obiective turistice mai răsărite.

Lui Corneluș i-au plăcut atât de mult primele volume din Amulet încât venea și-mi citea în engleză. Recunosc că-mi surâdea la nebunie învățarea englezei fără profesor, pentru că vrea el… Nu știu ce-l apucase, dar simțeam că-i ceva special. Și-acum îmi aduc aminte cum stâlcea cuvintele încercând să deducă cum s-ar putea citi. Eu nu-l corectam. Cu excepția puținelor momente când mi-o cerea explicit: „tu cum ai citi?”.  Într-un final, i-a ieșit destul de bine.

Singurul moment în care am avut senzația că Amulet nu este pentru copiii mei, sau cel puțin de vârsta lor, a fost chiar la început. Atunci când eroina cărții, Emily, își pierde tatăl într-un accident de mașină. Cu toate că n-a durat mult, a fost un moment neplăcut și-mi venea să nu le mai citesc. Corneluș părea să-i mai dea cărții o șansă și-am mers mai departe. În urma accidentului, Emily, fratele său mai mic și mama lor, ajung să se mute într-o casă de familie veche și retrasă unde evenimente nebănuite încep să se deruleze. Niciuna din aventurile care-au urmat nu au fost scrise la întâmplare. Și totuși, acțiunea nu este deloc previzibilă. Am stat și eu lângă cei mici cu sufletul la gură. Nici n-am așteptat să le terminăm pe toate trei că le-am și comandat pe restul până la volumul 6. Neatenția mea s-a transformat într-o surpriză plăcută când am descoperit volumul 7 – ultima comandă.

Recomand Amulet de la 5 ani în sus și cred că este ideală pentru copiii între 8 și 11 ani. Am recitit-o de încă trei ori într-un an de zile și ne întristează că trebuie să mai așteptăm până în septembrie pentru volumul 8 (pentru care, există opțiunea de precomandă).

Găsiți mai multe informații despre seria Amulet pe wikipedia 

Am și o veste bună: am găsit acum câteva luni primul volum din Amulet la BookCity. Era doar primul volum, dar cu siguranță un început pentru audiența românească. Sper să se bucure cât mai mulți copii și adulți de ea.

Chi – o viață de pisică

Chi, une vie de chat cornel.fatulescu.ro

Dacă căutați o carte care să vă țină copiii în priză și o lectură suficient de ușoară încât s-o puteți citi seara înainte de culcare, Chi este seria ideală. Noi am citit-o în franceză, dar fac trimitere către variantă engleză. Am topit cele 12 volume (prima ediție) foarte repede. Nu trecea săptămâna fără să terminăm măcar o carte.

Protagonista este o pisicuță care se pierde de mama sa și ajunge în familia băiețelului Yohei. Am simpatizat atât de mult cu pisicuța asta… Așa se strângeau câteodată lăcrimioare în ochișorii purcelușilor mei. Trăirile ei erau și ale noastre. Nu-mi explic cum a fost posibil să se scrie episoade care dau pe-afară de emoție doar despre o pisicuță într-un șir lung de cărți, fără să plictisească cititorul… și fără pic de violență sau exagerări.

Recomand cartea de la vârsta de 3 ani în sus, poate chiar și mai devreme, este ideală pentru 4-7 ani și cred că poate fi pe placul copiilor până la 12 ani.

Găsiți mai multe informații despre CHI pe wikipedia.

Cuvinte de încheiere

Acestea-s cele două serii pe care am vrut să vi le recomand. Mi se pare interesant să realizez că ambele sunt scrise de autori japonezi: Kinoko Natsume, Konami Kanata și  Kazu Kibuishi(acum american). Nu vreau să inoculez imaginea unor cărți ideale. Avem sute de cărți printre care se mai găsesc și alte zeci de preferate. Ca părinte, alături de cei mici, am simțit că merită să scriu în special despre acestea două. S-ar putea copiilor voștri să nu le placă, deși aș rămâne surprins.  Sunt două cărți bune, dar scumpe. Un volum cu Chi era un pic mai mult de 10€ (12 volume), iar cu Amulet am găsit pachetul cu toate cele șapte volume la 180$. Ce bine ar fi ca astfel de cărți să fie și în obiectivul bibliotecilor județene. Poate-ar reîncepe copiii să ceară abonamente.

Amândouă Chi - Amulet - www.cornel.fatulescu.ro

Cărți pentru copii: Amulet și Chi

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți ca voluntar pe pagina membrilor AgileHub, asociație în care sunt cofondator, ca mentor la ScriuCod, ca CTO la Pentalog sau să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați la pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 439 ori