Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Gânduri despre citit și încurajarea copilului să citească.

Acum câteva luni. La Cluj.

După câteva zile pline de dimineața până târziu, am reușit să dau o fugă cu colegii la mall. Am ieșit de acolo cu trei pungi de cărți. Două pentru copii și una pentru noi, părinții. Abia așteptam să le fac copiilor o surpriză.

Departe de Chicago, Fetița căreia nu-i plăcea numele său, Pericol la petreceri, Ghidul micului astronom prin univers, Scârții, Minți Geniale, Regele Arthur I, Copacul cu 26 de etaje, Aventuri în țara virtuților, Domnișoara Miau, Erus și valea generozității, Erus și valea iubirii, Adevărul gol goluț, Aventuri în țara nevirtuților, Curajos ca un leu poate fi oricine (n-o recomand), Școala de magie și alte povestiri, Jup un pisoi de soi III, și altele. Acestea-s doar cărțile pe care le-am găsit repejor, ca să mă apuc de articol. Corneluș s-a bucurat cel mai tare când a văzut că i-am adus Copacul cu 26 de etaje. Dariusici când l-a văzut pe Jup un pisoi de soi III. A fost o minunăție de moment. Îmi venea să-i mănânc, nu alta.

Revin. Și mergând eu cu pungile astea după mine, văd un coleg venit în vizită în România. Cumpărase o grămadă de bunătățuri ardelenești. Era să leșin de poftă când am văzut că luase jumări. Tare ne era foame. Și-apoi se uită și el la ce-am cumpărat:

– E fain că i-ai obișnuit să citească. Este important pentru viitorul lor.

Am zâmbit. Într-adevăr, sunt tare încântat să le aduc cărți noi. Și i-am răspuns asta. Dar nu eram sigur că ne gândim la aceleași beneficii când vine vorba de acel „obișnuit să citească”. Atunci mi-a venit ideea articolului despre citit. Și iată-mă scriindu-l…Un articol în primul rând pentru părinți. Despre avantajele și dezavantajele cititului și ce ar trebui să facă sau să nu facă părinții pentru încurajarea copilului să citească.

Dacă vă numărați printre persoanele grăbite vă recomand să mergeți direct la secțiunea „Pentru părinți - încurajarea copilului să citească.” sau direct la „Concluzie”.

Convingerea mea: cititul nu este necesar pentru a te descurca în viață

Este de la sine înțeles că mă bucur să-mi văd copiii citind. Dar nu simt că din motivele imediate la care se gândesc majoritatea: Copilul care citește este deștept sau nu pierde vremea sau se va descurca în viață. Acestea-s miturile cititului. Copilul care citește este neapărat și descurcăreț? Sigur că nu. Poți pierde vremea citind? Sigur că da. Există oameni care citesc și nu i-aș aprecia ca fiind deștepți? Absolut.

A te descurca în viață presupune multe calități, însă înainte de toate este nevoie și de noroc: să te afli la locul potrivit la momentul potrivit cu mijloacele potrivite și toate astea de câteva ori în viață. Puteți afla mai multe căutând după cuvântul „noroc” aici pe blog sau în „și norocul face parte din viață. Mulțumesc, domn’ profesor!” . Dacă norocul, este indispensabil succesului, cititul nu este.

Pentru mine, a fi deștept implică să fii descurcăreț (agilitatea vieții). Îmi este ușor să identific persoane în jurul meu care se descurcă bine în viață și sunt tare certați cu cărțile. Vă vine în minte vreun premier? Sau ministru? Și la fel de bine cunosc persoane care citesc din surse care le distorsionează realitatea, ceea ce sigur nu-i face mai deștepți. Așa vom ajunge probabil și noi să facem conferințe despre lumea plată, dacă nu s-a întâmplat deja.

În defavoarea cititului

Este important să ne aducem aminte că cititul nu înseamnă totul. De-asta ne întâlnim cu atâția profesori care au citit mult, dar care nu înțeleg minimul necesar să ducă o viață mai bună pe Terra. Istoria noastră recentă ne este martora numărului important de oameni cu carte incapabili să se adapteze vremurilor postdecembriste în timp ce acoliții analfabeți au ajuns în straturile înalte. Bănuiesc că nimeni n-o să mă contrazică aici, motiv pentru care scurtez argumentul.

Cititul și iluzia succesului

Și de ce paragraful de mai sus este în defavoarea cititului? Convingerile colective despre citit antrenează iluzia succesului. Încă văd persoane frustrate de nedreptatea vieții. Că au învățat atâtea. Că merită mai mult. Că citesc atât de mult. Că știu să vorbească și să scrie corect. Și totuși, nu reușesc în viață. Nimeni nu-i apreciază la adevărata lor valoare. Părerea mea este că aceste persoane nu citesc cărțile de care au nevoie.

Nimic nu poate fi mai dăunător adaptării și dezvoltării decât propria definiție asupra imaginii personale: o opinie prea bună despre sine când ceilalți abia dau doi bani pe noi. Recunosc că am scris toate acestea gândindu-mă în special la profesori și ingineri, observațiile mele în acest sens venind din:

  • vremea când contribuiam activ la ScriuCod și AgileHub, 2013-2017, perioadă în care am tot încercat să mă (ne) asociez cu școli și universități;
  • interacțiunile mele cu mediul universitar, 2008-2011, perioadă în care mă ocupam de stagiari și formările la Pentalog;
  • implicarea mea ca părinte în primii ani de școală la stat.
Cred că observațiile mele sunt ipoteze bune și vor fi demonstrate de alți specialiști. Nu sunt rezultatul vreunui studiu.

„Deștept” o problemă de imagine

Cu toții ne regăsim în situații din care ne este greu să ieșim. A te descurca înseamnă să poți depăși acele momente. Când eram mic, auzeam vecinii referindu-se la diverse vedete: „trebuie să-i meargă mintea, altfel n-ajungea unde a ajuns” sau „a avut relații, dar este și talentat”.

În conștiința populară, să fii apreciat ca „descurcăreț” presupune:

  • a da dovadă de mijloacele financiare indispensabile societății în care trăim;
  • a depăși situații delicate, dificile, cum ar fi un deces, să fi fost sărac, ș.a.m.d.;
  • a arăta o oarecare detașare față de restul (ceea ce nu presupune neapărat nesimțire, ci independență).

Iar ca „deștept”:

  • să dai dovadă de experiență: a argumenta în așa fel încât toată lumea să creadă că ești un expert (nu presupune neapărat să și ai cunoașterea necesară, de obicei specific liderilor spirituali, vedetelor TV, etc.)
  • să ai reputația de deștept: să vorbească ceilalți despre tine ca fiind deștept, să fi dobândit un titlu recunoscut în societate, ca președinte, doctor, preot…
  • să ai școala vieții (câteodată fiind suficient să fii în vârstă)
  • să pari cugetător
  • să fii preocupat de chestiuni aparent complexe cu care majoritatea oamenilor nu-și bat capul

Nu-i de mirare că elevii își dau cărțile pe șmecherii! Să pari deștept este suficient să lucrezi la imagine. Ei știu asta. Au învățat-o de la părinții lor care citeau când erau mici și sunt atât de frustrați de situația în care se regăsesc încât reproșează asta copiilor: „când eram de vârsta ta citeam foarte mult”. Și-au mai învățat aceeași lecție de la profesorii care îi lasă în urmă cu teoriile lor de multe ori expirate și demonstrate în practică ca „abia suficiente supraviețuirii”. Să fii descurcăreț presupune niște îndeletniciri care nu vin din cărți. Bineînțeles, că această percepție colectivă asupra „omului deștept” poate fi evoluată.

Tot îmi construiesc argumente vorbind despre profesori. Deși cred că sunt puțini cei care fac excepție la ce-am scris mai sus, aceștia există totuși. Am întâlnit și profesori descurcăreți. Am întâlnit chiar și profesori într-atâta de descurcăreți de-ar putea trece ușor în categoria șmenarilor încă liberi. 

Cel care citește pare deștept omului care nu citește

Dacă Bill Gates afirmă că ești deștept sunt șanse foarte mari să o facă din alte considerente față de Marian Vanghelie . Bill Gates ar putea-o spune pentru că ai realizări profesionale deosebite. Că ai investit în firma în care trebuia la momentul potrivit. Că ai scris o carte care l-a influențat. Că ești un inventator deosebit și vrea să investească în proiectele tale. Despre Marian Vanghelie mi-e mai greu să zic. Mă aștept să te aprecieze ca deștept dacă-i susții convingerile cu alte argumente. Dacă reușești să-l sfătuiești fără să-i râcâi orgoliile, spre deosebire de ceilalți, care fac pe deștepții. Însă mai mult ca sigur Bill Gates nu te-ar considera deștept doar pentru că te-ar vedea citind. Nu m-ar mira ca Marian Vanghelie să rămână impresionat.

Cititul ca instrument de învățare

Ați auzit de piramida învățării? Este un model care încearcă să supra-simplifice chestiunea complexă a învățării. Iar ca orice model, este criticabil. Noi vom reține din piramida învățării că cititul, ca instrument în procesul memorării, nu este nici pe departe cel mai eficient. Aproape că orice altă metodă este mai bună. Eu mi-am creat un set de instrumente complementar cititului pentru a-mi spori eficiența învățării. Dar cititul pur, rămâne ineficient în toate etapele: ingestia, procesarea sau fixarea informațiilor.

Cititul și mizeria umană

Omul rareori caută provocări care să-i dezechilibreze convingerile. Să luăm un exemplu. Sunt preot ortodox. Șansele să caut argumente pro pentru o doctrină cu care convingerile mele sunt în competiție (specifice catolicilor) sunt foarte mici. Să le mai și accept dacă cineva mi le propune (eu nu le-am căutat) sunt și mai mici. Îi spune disonanță cognitivă.

Chestiunea este mult mai amplă, pentru că putem vorbi de grade diferite de antiteză, predispoziții și stări, ș.a.m.d. Ceea ce este important să reținem este că vom citi ceea ce vom considera dinainte drept. Dacă sunt ortodox știu că o carte despre Arsenie Boca este bună și merită cumpărată. O carte despre Ahmad al-Badawi scrisă de un autor străin, musulman, mă va duce mai degrabă cu gândul la diavol. O voi cumpăra doar dacă vreau s-o folosesc în scop de propagandă ortodoxă. Ați prins ideea!

Dar ce se întâmplă dacă viața mea „este mizerie” (nu am nevoile de bază satisfăcute, de exemplu: sunt nedemn de sărac) din motive pe care le consider exterioare mie („așa a vrut să mă testeze Dumnezeu” sau „cu politicienii ăștia nu ajungi nicăieri”)? Voi fi convins că gândesc bine. Voi cumpăra cărți care să-mi susțină convingerile. Mă voi adânci în cunoașterea care în cel mai rău caz m-a adus în mizerie și în cel mai bun caz a fost neutră față de situația mea. Și cât de mici sunt șansele să accept o ipoteză antagonică convingerilor mele…puțini realizează că ele se diminuează și mai mult la omul în depresie sau, pur și simplu, supărat pe viață.

Cărțile sunt scumpe

Cărțile sunt scumpe. Cum ar putea o populație săracă să cumpere cărți noi de la 30-50 de lei în sus? Și dacă ai 30 de lei, copil fiind, nu mai bine mergi la cinema? Bibliotecile românești ar trebui revigorate. Școlilor nu le-ar strica cărți în clase. Programa școlară trebuie adaptată astfel încât copiii să citească romane moderne care să-i atragă. Nu mai citește niciun copil Ion Creangă de bunăvoie. Adăugăm la toate astea și achizițiile de cărți subvenționate de stat… Mda. V-am mai spus: investiția în educație, singura soluție!

În favoarea cititului

Cărțile antrenează atenția

Cititul necesită concentrare. Dacă copilul citește singur, face efort să-și concentreze atenția asupra textului și-și antrenează gândirea profundă, acea intrare de 20-30 de minute în starea care ne permite să nu ni se mai distragă atenția ușor. Antrenamentul gândirii profunde, poate ajuta pe termen lung, în special la rezolvarea sarcinilor complexe, în căutarea răspunsurilor mai puțin evidente. Este important să notăm că mușchiul concentrării poate fi antrenat și mai târziu și se poate atrofia în timp, din lipsă de antrenament. De-asta specialiștii nu recomandă supra-expunerea la ecran. Ecranul captează atenția. Iar copilul și adultul nu-și mai exersează acest „mușchi”…

Cititul poate însemna relaxare

Cărțile mai înseamnă și relaxare, așa cum ne putem uita la un desen animat, sau cunoaștere, așa cum ne uităm la un documentar. Scopul fiind destinderea. Există filme bune așa cum există cărți proaste. Și invers. De notat că filmele au și avantajul experiențelor aproape de real.

copilul să citească cu plăcere. cornel.fatulescu.ro

Cititul ca act social, de grup, în familie

Și mă mai bucură un lucru. Cititul este și-un mod de a petrece timp de calitate împreună. N-aș da pentru nimic cititul înainte de culcare sau liniștea în care respirăm cărți unii lângă ceilalți.

Cititul ca instrument de învățare

Cititul mai este și canalul de învățare preferat de unii. Din păcate, nu știu cum ne-au vânat editurile, de văd din ce în ce mai des persoane care-și hrănesc mintea cu conspirații și tot felul de pseudoștiințe scrise în cărți de sute de pagini. S-a dus cu „ia cartea groasă că sunt șanse mici să fie slabă”.

Cititul ca fitness mental

Deși cititul de unul singur nu te face mai inteligent, există studii care corelează cititul cu

  • stimularea conectivității neuronale (embodied semantics),
  • stimularea creativității,
  • sau chiar și cu dezvoltarea inteligenței emoționale.

Concluzia mea este că depinde foarte mult de ceea ce citești. Una e să citești Osho, alta este să citești Dune.

Cititul și inteligența emoțională

Ar fi foarte multe de zis. Pe scurt, suntem ceea ce gândim și gândim în cuvinte. Cu cât vocabularul nostru este mai dezvoltat, cu atât gândurile noastre pot fi mai precise și mai bogate. Ceea ce poate conduce spre auto-evaluări suficient de colorate astfel încât subiectul să evite supra-generalizările și deciziile binare. Astfel de persoane au fundația necesară agilității emoționale.

Dar dacă paragraful precedent sună prea îndepărtat de cotidianul românului, cel puțin putem afirma că persoanele care folosesc cuvinte atent alese, fine în context, par deștepte. Este și ăsta un avantaj. Nu? Ne mai miră că testele de IQ* sunt pline de exerciții despre inteligența verbală?

*Sunt ironic la adresa testelor de IQ.

Preferința mea

Aici se oprește lista câștigurilor despre citit. Cititul mai poate însemna și îndoctrinare sau inadecvare, pentru că este de departe insuficient pentru a descoperi lumea sau pentru învățare. După cum ați văzut, ca orice pe lumea asta, cititul nu este pozitiv sau negativ. Dacă ar fi să-i aleg un beneficiu pentru care mă bucur să-mi văd copiii cu cărțile în mână, poate cel mai mare, este exersarea atenției. Pentru că pe măsură ce lecțiile vieții își cresc gradul de complexitate, atenția va fi instrumentul fără de care nu vom mai putea învăța.

Pentru părinți – încurajarea copilului să citească

Îndemnul meu este să nu supralicitați cititul. Tot ce le-am oferit copiilor în acest sens a fost:

Pentru părinți - încurajarea copilului să citească cornel.fatulescu.ro
  1. Cititul (măcar) înainte de culcare,
  2. Cărți la discreție (aici revenim la subiectul posibilităților) din cât mai multe domenii, și cât mai diversificate ca aspect și prezentare(frumos colorate, alb-negru, benzi desenate, etc.),
  3. Citim și noi, părinții, deci le dăm exemplu.

Copiii sunt curioși și se vor deprinde singuri cu cărțile. Restul vine de la ei. Iar dacă nu vine, nu e grav. Poate că încă nu e momentul. Dar momentul s-ar putea să nu vină niciodată dacă-i forțați sau dacă le oferiți recompense să citească.

Cele trei sfaturi enumerate mai sus funcționează atât de bine încât noi ajungem adesea să-i oprim din citit (nu vrem să facă doar asta).

Concluzie

Cititul este supralicitat. Aduce beneficii. Însă nu acelea pe care ni le dorim. Într-adevăr, prin exersarea atenției, acte de calitate de petrecerea timpului în grup și simpla relaxare de care fiecare individ are nevoie, cititul poate aduce omul descurcăreț pe culmi foarte înalte. Cititul poate fi puntea spre elite. Spre noi grupuri sociale. Spre conversații mai complexe.

Din păcate, pentru omul în mizerie, cititul nu-i va provoca nici plăcere, nici nu-l va dezvolta și nici nu-l va scoate din depresie.

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți ca voluntar pe pagina membrilor AgileHub, asociație în care sunt cofondator, ca mentor la ScriuCod, ca CTO la Pentalog sau să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați la pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 4782 ori