Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Mă sacrific…m-am săturat să mă tot sacrific!

Cineva se sacrifică pentru tine? S-ar putea să nu-ți placă ceea ce-ți va cere înapoi.

De ce un articol despre sacrificiu?

Acest articol este despre relațiile dintre membrii familiei, folosind drept metaforă, un exercițiu de Catan.

V-ați jucat Catan Junior în familie*? E foarte fain. Și-am ajuns la etapa în care chiar și Dariusici profită. Adică nu se mai supără ușor atunci când zarul joacă după bunul plac.

Pe la jumătatea jocului îmi dau seama că insulele blocate erau mereu insulele cu bazele mele. Doar eu fusesem blocat până atunci. Cu următoarea ocazie, când Corneluș a mutat căpitanul:

– Mi se pare mie sau doar pe mine mă blocați?

– Păăăi, tu nu te superi.

Într-adevăr, eram singurul care pierdea sau eram adesea în dezavantaj. Cu atât mai adevărat că mi se pare prostesc să mă supăr că pierd la Catan. În special că nu sunt un spirit foarte combativ de felul meu. Dar cum afecta poziția mea deciziile jucătorilor?!

Jocul s-a finalizat și toată lumea s-a simțit bine.

Cel care renunță mereu

Dar gândul ăsta mi-a rămas în minte. Eu sunt cel care renunță mereu la jocul cu Catan. Nu va veni momentul în care vom juca din nou Catan, iar unul dintre ei va face ceva care să mă facă să mă simt nedreptățit sau că dau de la mine prea mult și-am să le scot povestea asta în față?! Adică, să-i învinovățesc:

– De ce eu?

– De ce să mă blocați mereu pe mine?

– Eu n-am dreptul să mă supăr?

– …

Un pic trasă de păr experiența imaginară de mai sus, dar cu siguranță pământeană atunci când vine vorba de jocurile dintre noi. Și n-ar fi exagerat să spunem că strategia învingătoare pentru mine este „să mă sacrific pentru copiii mei”. De aici și până la „dacă n-ar fi fost ei” sau „uite cât de mult am încercat” poate fi doar o chestiune de timp.

Sacrificiul, soluția de ultim resort

Atunci când ne sacrificăm pentru cineva o facem benevol și așteptăm ceva nedefinit în schimb. Conflictul apare când acel ceva, în lipsa unei definiții precise se suprageneralizează la orice așteptare. Iar pentru că exemplul cu jocul mi-a dat doar ideea articolului, creez un alt exemplu cu mult mai potrivit pentru mesajul pe care vreau să-l transmit.

Tatăl vede dezordinea de pe birou:

– Iar e dezordine la tine pe birou!

Nu insistă și nu-l ajută pe copil să facă ordine, ci face ordine în locul copilului. Scenariul se repetă și se tot repetă.

Strategia lui de învingător este „să fie curat” și că el „trebuie să-și sacrifice din timpul personal” pentru că „dacă nu o face el, atunci cine?”. La discuție cu soția nu va ezita să glumească pe seama dezordinii de pe birou și că până la urmă „ce putea să facă?! trebuia să strângă”. Până în momentul în care „se va prăbuși”, pentru că va veni și ziua când va trebui să se plângă pentru a obține beneficii în situațiile dificile. Atunci sacrificiul se va face auzit. De exemplu, când soția începe să gătească mâncarea care-i displace cel mai mult, cu scopul de a evita cearta, tatăl izbucnește văzând dezordinea de pe birou :

– M-am săturat să-ți tot fac ordine pe birou. De câte ori să-ți repet?!

Acum refuză să-i strângă pe birou și foarte probabil își va brusca copilul s-o facă. Toate acestea, cu speranța că soția va observa cât de nedreptățit este…Dar ea nu pare să aprecieze scena…

În lumina celor spuse mai sus, sacrificiul este acel lucru pe care-l facem să supraviețuim în situații de criză. Un instrument de care știm că vom avea nevoie, cândva:

  • nu vezi că sunt obosit(ă) – aluzie la nu mai pot, am muncit pentru tine până acum
  • așa îți fac eu ție? – un fel de critică la neînțelegerea cu care suntem întâlniți, lipsa de apreciere pentru că la rândul meu m-am sacrificat când a fost nevoie

Să ne împăcăm cu sacrificiile

Regula sacrificiilor se aplică în toate aspectele vieții sociale (prietenii, colegii, membrii familiei, etc) și este important să conștientizăm ce fel de sacrificii facem și să ne împăcăm cu deciziile noastre. Ca tată, majoritatea activităților cu copii sunt justificate de emoțiile puternice pe care le trăiesc alături de ei. Deci, dincolo de plăcerea copiilor, o fac pentru mine. Sau, înainte să mă lansez în proiecte sociale (ex: AgileHub), îmi caut beneficii personale în acele activități (voi învăța ceva nou, contribui într-o industrie din care fac parte și eu – deci, și pentru mine, etc.).

Am nevoie să articulez aceste beneficii înainte de situațiile dificile.

Argumente și cărți care m-au influențat spre concluzia articolului

Arta culpabilității

Ni se întâmplă tuturor să-i învinovățim pe ceilalți, iar dacă vă interesează mecanismele din spatele acestei învinovățiri, vă recomand cartea Arta culpabilității de Robert Neuberger. Din păcate, la momentul scrierii articolului, nu mi-am găsit cartea ca să pot prelua un text reprezentativ :(.

Jocurile noastre de toate zilele

Primul lucru la care m-am gândit în timp ce scriam articolul a fost cartea Jocurile noastre de toate zilele de Eric Berne. Motiv pentru care, extrag din carte câteva texte pe care le voi lega pe măsură ce avansez spre concluzia articolului.

Uite cât de mult am încercat

Jocul de gradul întâi: un bărbat își anunță familia și prietenii că are ulcer. Le mai spune și că va continua să muncească. Acest lucru le stârnește admirația. Poate că o persoană cu o boală dureroasă și neplăcută are dreptul să facă puțin caz de ea, ca o slabă compensație pentru suferința sa. Ar trebui să i se recunoască meritul că nu joacă „Picior de lemn” și merită o oarecare recompensă pentru decizia de a continua să-și asume responsabilitățile. Într-un asemenea caz, replica politicoasă la „Uite cât m-am tot străduit” este „Da, te admirăm cu toții pentru caracterul integru și conștiinciozitatea ta”.

Jocul de gradul doi: unui bărbat i se spune că are ulcer, dar ține acest lucru secret față de soție și prieteni. Continuă să muncească și să-și facă griji la fel de mult ca întotdeauna, iar într-o zi se prăbușește la serviciu. Când este anunțată soția, ea primește instantaneu și mesajul: „Uite cât m-am tot străduit”. Acum ar trebui să-l aprecieze mai mult decât oricând și să-i pară rău pentru toate lucrurile rele pe care i le-a spus sau i le-a făcut în trecut. Pe scurt, ea ar trebui să-l iubească acum, după ce toate metodele anterioare de a-i câștiga simpatia au eșuat. Din nefericire pentru soț, manifestările ei de afecțiune și solicitudine din acest moment sunt motivate mai degrabă de sentimentul de vinovăție decât de dragoste. Probabil că în adâncul ei îi poartă pică, fiindcă a folosit un mijloc incorect de a o constrânge și a profitat de ea ținându-și secretă boala. Pe scurt, o brățară cu diamante este un instrument mult mai cinstit de curtare a unei femei decât un stomac perforat. Așa ea ar avea opțiunea să-i azvârle înapoi brățara, pe când ulcerul nu-l poate refuza într-un mod decent.

Confruntarea cu o boală gravă o face să se simtă mai degrabă prinsă într-o capcană decât cucerită.

Tracasata

Teza. Acesta este jucat de gospodina casnică tracasată. Situația ei îi cere să fie eficientă în zece sau douăsprezece ocupații diferite; sau, altfel spus, să îndeplinească în mod strălucit zece sau douăsprezece roluri diferite. Din când în când, în suplimentele de duminică apar, mai în glumă, mai în serios, liste cu aceste ocupații sau roluri: stăpâna casei, mamă, infirmieră, menajeră etc. Cum aceste roluri sunt conflictuale și obositoare de obicei, impunerea lor duce, după mai mulți ani, la apariția bolii cunoscute simbolic sub numele de „genunchiul gospodinei” (dat fiind că genunchiul este folosit la legănat, frecat, ridicat, șofat și așa mai departe), ale cărei simptome sunt rezumate succint prin lamentarea: „sunt obosită”.

Dacă gospodina este capabilă să-și stabilească propriul ritm și să găsească destulă satisfacție în iubirea pentru soțul și copiii ei, nu numai că-și va duce la bun sfârșit cei 25 de ani de muncă, ci se va și bucura de ei, suferind cumplit de singurătate după plecarea la facultate a ultimului copil. Însă dacă, pe de o parte, ea este condusă de Părintele** ei interior și e trasă la răspundere de un soț critic, pe care și l-a ales exact în acest scop, iar pe de altă parte, nu reușește să obțină suficientă satisfacție din iubirea pentru familia ei, atunci poate deveni din ce în ce mai nefericită. La început poate încerca să se consoleze cu beneficiile obținute din jocurile „Dacă n-ai fi fost tu” și „Cusurgiul” (într-adevăr, orice gospodină poate recurge la ele când lucrurile merg prost), însă curând acestea n-o mai ajută să continue. După aceea trebuie să găsească o altă modalitate de scăpare și aceste este jocul „Tracasata”.

Teza acestui joc este simplă. Preia toate corvezile și chiar cere unele în plus. Este de acord cu criticile soțului și acceptă pretențiile copiilor. Dacă trebuie să întrețină atmosfera la o cină festivă, ea simte că trebuie să fie impecabilă ca parteneră de conversație, ca stăpână a casei și a servitorilor, ca decorator de interioare, ca furnizor al hranei, ca frumusețe orbitoare, ca regină virginală și ca diplomat; dar mai mult decât atât, în dimineața aceea se va și oferi voluntar să facă o prăjitură și să-i ducă pe copii la dentist. Dacă se simte deja tracasată, își face ziua și mai aglomerată. Apoi, la mijlocul amiezii, se prăbușește, cum era de așteptat, și nu mai face nimic. Își lasă baltă soțul, copiii și invitații lor, iar la nefericirea ei se adaugă propriile reproșuri. După ce situația se repetă de două sau trei ori, căsnicia este în pericol, copiii sunt derutați, ea slăbește, părul îi este neîngrijit, e trasă la față și poartă pantofi scâlciați. Apoi apare șa ușa psihiatrului, pregătită să fie internată.

Dacă n-ai fi fost tu?

Pe scurt, o femeie se mărită cu un bărbat dominant pentru ca el să-i limiteze activitățile și astfel s-o împiedice să ajungă într-o situație care o înspăimântă. Dacă ar fi fost o simplă operațiune, ea și-ar fi putut exprima recunoștința atunci când el i-ar fi făcut acest serviciu. Dar în jocul „DNFFT”***, reacția ei este chiar opusă: ea profită de situație pentru a se plânge de limitări, ceea ce îl face pe soț să se simtă prost, iar ei îi aduce tot felul de beneficii. Acest joc este beneficiul social intern. Beneficiul social extern este discuția pentru trecerea timpului derivată „Dacă n-ar fi fost el”, pe care o joacă împreună cu prietenele ei apropiate.

Ce spui după bună ziua?

Lista jocurilor psihologice de mai sus și în care intrăm inconștient nu este exhaustivă. Ceea ce mi-am dorit să subliniez este diversitatea posibilităților previzibile la care ne angrenăm consolidându-ne relațiile cu ceilalți. În acest caz, în familie. Dar încă nu am descris toate elementele necesare concluziei. De-asta extrag mai jos un text dintr-o altă carte de-a lui Eric Berne: Ce spui după bună ziua?

Învingători și învinși

Pentru a verifica predicțiile este nevoie să definim succesul, adică învingătorii și învinșii. Învingătorul este cel care reușește în ceea ce afirmă că va face. Învinsul este cel care nu reușește să realizeze ceea ce își propune să facă. Bărbatul care spune „Am să merg la Reno și am să joc la cazino” trebuie doar să ajungă acolo și să joace, indiferent dacă va câștiga sau va pierde. Dacă spune: „Am să merg la Reno și de data asta am să câștig”, ajunge învingător dacă va câștiga și învins dacă nu va câștiga, în funcție de câți bani are în buzunare la sosire. Femeia care divorțează este învinsă doar dacă a spus „Eu n-am să divorțez niciodată”.  Dacă a declarat: „Într-o bună zi am să-mi dau demisia și după aceea n-am să mai muncesc niciodată”, pensia de întreținere plătită de fostul soț va însemna că e învingătoare, fiindcă a realizat ce și-a propus să facă. Din moment ce nu a făcut nicio afirmație cu privire la felul în care își va atinge scopul, nimeni n-o poate acuza că e o învinsă.

Pe scurt

Doar cei care-și exersează prezența conștientă**** în interacțiunile cu ceilalți pot evita astfel de sacrificii. Sacrificiile sunt de evitat, cu excepția celui suprem (care nu lasă loc regretelor), pentru că ajungem inevitabil să-i facem să sufere pe ceilalți. Într-un fel, facem sacrificii pentru ceilalți și ajungem să le-o reproșăm. Nu știu dacă următoarea recomandare are potențialul să ajute pe cineva, dar o scriu măcar cu titlu de exemplu pentru ceea ce funcționează pentru mine. Cu ocazia oricărui gând care sună a sacrificiu mă întreb dacă nu ajung să sufăr eu sau ceilalți pentru o decizie de „sacrificiu” de care ceilalți nu știu nimic. Dacă răspunsul este da, atunci o spun deschis și cu prima ocazie că acel „sacrificiu” are un iz de „incorect”***** și că vreau să discutăm despre asta. Atât!

PS: reciproca este și ea valabilă. Când cineva face ceva pentru tine, gândește-te dacă nu va veni momentul să-ți întoarcă frustrarea;). S-ar putea să fie mai indicat să-l plătești;)

Alte explicații, definiții la cuvintele din articol sau referințe
*Pentru necunoscătorii de Catan Junior: Câștigătorul este acel jucător care-și construiește primul toate bazele. Iar ca să-și construiască bazele, are nevoie de resurse (ananas, lemn, oi, aur și sabie). Tabla jocului prezintă insule diferite, fiecare insulă reprezentând o resursă și-are un număr de referință (de la 1 la 5). Jucătorul aruncă cu zarul. Jucătorii cu baze lângă insulele cu acel număr se bucură de noi resurse. Iar cum fiecare joc vine cu propriile picanterii, și-aici există câteva. Printre care se află și căpitanul Klau, pe care poți să-l muți când zarul indică 6 sau când ai norocul la cărțile Coco. Găsiți mai multe detalii în instrucțiuni. Pentru articol, este important de știut că cei care au bazele la insula unde va fi mutat căpitanul Klau nu mai primesc resurse, insula fiind blocată până când căpitanul este mutat altundeva.
**Părintele este una din stările Eu-lui în analiza tranzacțională
***DNFFT vine de la Dacă n-ai fi fost tu
****Prezența conștientă este abilitatea (care poate fi antrenată) de a te concentra în interacțiunile cu ceilalți astfel încât să nu-ți zboare mintea în toate direcțiile (în special când nu vorbești tu). Cuvântul „conștientă” presupune voință (îmi doresc să fiu prezent) și inteligență (verbală pentru arta conversației, socială pentru armonia interacțiunilor celor prezenți, logică pentru a da profunzime subiectului și emoțională pentru ca rațiunea să iasă învingătoare).
*****Incorect - contează cum expui acest „incorect”. Expunerea irațională a lui „incorect” sună a conflict mocnit...

 

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți ca voluntar pe pagina membrilor AgileHub, asociație în care sunt cofondator, ca mentor la ScriuCod, ca CTO la Pentalog sau să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați la pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 500 ori